Saturday 6 November 2010

Lose Yourself To Music!


În ultimul timp am uitat cât de plăcut este să te pierzi ȋn muzică, să uiţi de tot şi doar să asculţi muzică. Acum câteva zile am ȋnvăţat din nou cum este atunci când nu ai nimic la care să te gândeşti, toate vocile şi tot zgomotul din jur au dispărut.

Traversam pasajul Unirii, unul dintre cele mai lungi pasaje posibile, şi mi-am pus căştile şi am dat volumul la maxim, lumea amuţise. Nu mai auzeam grupul de lângă mine râzând zgomotos, asociam ceea ce vedeam cu melodiile pe care le ascultam.

Un lucru ȋmi place foarte mult, şi anume acela de a observa oamenii. De ce? Pentru că sunt atât de diferiţi. Când, ȋntr-un final a sosit şi metroul, vechi şi zgomotos, ca de obicei, m-am aşezat pe un scaun şi ȋn faţa mea erau un domn şi o doamnă ȋn vârstă care discutau. Domnul era clar interesat de ceea ce spunea şi, ȋn acelaşi timp, pasionat, doamnei de lângă el bănuiesc că ȋi era somn sau era pur şi simplu plictisită. Probabil erau doar cunoştinţe sau poate străini. Văzând că nu are scăpare, doamna s-a alăturat conversaţiei participând activ. Lângă mine, un puşti la vreo 18 ani măsura o domnişoară ce tocmai se "ȋmbarcase" minunatei călătorii cu Metrorex-ul, şi, bineȋnţeles, că atunci când a coborât a ȋntors capul să o mai "privească" ȋncă o dată. Allan Pease cred că are dreptate atunci când afirmă că bărbaţii au o razie vizuală gen tunel (nu este nicio ofensă pentru bărbaţi), prin urmare, tânărul de lângă mine trebuia să-şi ȋndrepte capul exact ȋn acea direcţie pentru a o vedea. Trecând mai departe, la următoarea staţie era un alt puşti, la vreo 16 ani cred eu, cu o frizură emo. A stat cât a stat, şi până la urmă a scos telefonul şi a sunat pe cineva, e ȋntr-adevăr plictisitor să nu faci nimic ȋn metrou, te ia somnul chiar. O doamnă ȋn vârstă de lângă el ȋl cerceta cu privirea, şi ȋşi spunea probabil ȋn mintea ei "tinerii din ziua de astăzi". Exemplele sunt numeroase.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că am putut construi poveşti. Atunci când asculţi muzică şi nu mai auzi altceva ȋn jurul tău, nu-ţi poţi da seama de relaţiile dintre oamenii din jurul tău.

Lose yourself to music!

Sursă foto: zemotion.deviantart.com







1 comment:

  1. Sunt grozave momentele astea de "liniste", cand brusc vezi lumea cu alti ochi... chit ca dureaza doar cateva minute :)

    ReplyDelete