Duminică 8:30

Mă trezesc cu greu, parcă aş avea nisip în ochi. Dar, în cele din urmă, reuşesc să mă târăsc până în baie să mă spăl cu apă rece pe faţă. Brrr...e frig! Ce zi e azi? Cred că duminică. Numai faptul că e duminică mă face să zâmbesc. Bun! Deci pot să dorm mai mult. După ce mă cuibăresc în pat, aud din bucătărie “Te-ai trezit sleepy-head?”. Mă prefac că dorm şi nu răspund. “Te-am auzit auzit când te-ai trezit. Nu mă poţi păcăli aşa uşor”. Mă încrunt, cu ochii încă închişi. Vine în cameră să se convingă, eu încă mă prefac că dorm profund. “Cafeluţa de dimineaţă e gata!”. Mormăind, îl întreb cât e ceasul; cu un zâmbet larg îmi răspunde “8:30”, “Ai înnebunit?! E duminică!”, îmi trag pătura deasupra capului. “Eşti aşa de rece în dimineaţa asta. Had a bad dream?” Mormăind îi răspund pe un ton supărat, “Da. Unul în care un tip încearcă să mă trezească la ora 8 dimineaţa într-o zi de duminică”; cu acelaşi zâmbet îmi zice “ E 8:30”, “Care-i diferenţa?”. Ridică o sprânceană, îmi dă pătura jos de deasupra capului spunându-mi pe un ton rece: “De 30 de minute. Oops! Sunt deja 45 de minute acum. Hai, trezirea! Avem multe de făcut azi”, “Cum ar fi?”, îl întreb morăcănoasă. “Păi...Vei vedea”. “Hai, vino şi tu în pat, e frig, hai, pretty please”, îi spun pe un ton copilăresc şi cu puppy face. Nu vrea! Pff...să încerc altceva... “Vino să-ţi şoptesc un secret”, “Suntem singuri...îl poţi spune cu voce tare”. Puppy face again şi “Nu vreau...E mai frumos să ţi-l şoptesc”. Dă din cap, dar se dă bătut şi se apleacă spre mine. “My chance!”, îl trag în pat lângă mine cu uşurinţă şi zâmbesc evil. “E frig...”, repet eu. “Se va răci cafeaua, you know...”, “Nu-i nimic, facem alta mai târziu”, “Uneori nu ştiu ce să mă mai fac cu tine, eşti aşa un copil” Mă prefac supărată. “Oricum mă declar mulţumită...ai cedat în a încerca să mă faci să merg la bucătărie”. Apoi observ că deja adormise ca un copil în braţele mele. Şi cine încerca să mă trezească pe mine, mi-am spus zâmbind. Ne-am lăsat amândoi pradă viselor.