În viaţă, fiecare avem cicatrici, fie că sunt fizice sau emoţionale. Purtam pe noi sau ȋn noi urme ale vieţii. Acum ȋntrebarea este daca aceste cicatrici au vreun rol, daca sunt benefice sau produc mai mult rău? Perspectiva cu privire la aceste ȋntrebări este diferită, ȋn funcţie de fiecare persoană ȋn parte. Eu nu cred că cicatricile sunt semne care provoacă durere. Poate au provocat, sau poate nu. Nu neg că urmele emoţionale provoacă durere, poate mai multă durere ca cele fizice, dar nu aceasta este dovadă că suntem oameni? Nu astfel ne catalogăm ca a fi fiinţe vii, şi nu doar cadavre mergătoare, fără sentimente sau altceva asemănător?
Atunci când suntem răniţi, "sângerăm", dar dacă simţim durerea ȋnseamnă că nu am uitat să trăim, nu am devenit nişte persoane reci fără sentimente, ne manifestăm durerea tocmai pentru că simţim. Cu timpul durerea dispare, dar rămâne urma, rana se cicatrizează, iar oricât am vrea noi tot ne vom aduce aminte peste ani de acea parte din viaţa noastră pentru că cicatricea ne va reaminti mereu ce s-a ȋntâmplat. Oricât de ciudat ar părea, eu nu regret nicio cicatrice, probabil tocmai pentru că a durut şi a trecut. Mereu va exista teama de a nu fi răniţi din nou, dar chiar dacă aceasta se va ȋntâmpla vom şti că va trece mai devreme sau mai târziu. Viaţa nu e roz, şi nu va fi niciodată, nu sunt pesimistă, ci doar realistă. Mereu vom fi nevoiţi să ȋndepărtăm anumite obstacole, pentru că viaţa nu e un drum drept şi luminat, mai sunt şi locuri mai ȋntunecate, mai sunt şi răscruci şi ne vom afla ȋn situaţia de a alege, pentru că e viaţa noastră. Mi-ar face plăcere să spun că nu mă gândesc cum ar fi fost dacă aş fi luat-o atunci la dreapta şi nu la stânga. Oamenii sunt slabi şi curioşi, mereu se vor ȋntreba "cum ar fi fost dacă aş fi luat-o pe cealaltă potecă?"; uneori chiar au tendinţa de a se ȋntoarce din drum, dar acest lucru nu este posibil, odată ce ai luat o decizie, nu o mai poţi schimba. Nu sunt regretele tot urme care ne rămân ȋntipărite ȋn minte? Nu va rămâne ȋntrebarea "ce-ar fi fost dacă..."?
Trebuie să ȋnvăţăm să trăim cu semnele, urmele, cicatricile pe care ni le-a provocat viaţa sau poate chiar noi ȋnşine, pentru că acele semne reflectă trecutul nostru, greşelile noastre sau dorinţele noastre, poate momentele fericite din viaţă.
Sursă foto: http://deadengel.deviantart.com/
Semnele astea care raman in noi sunt doar dovezi ale evolutiei noastre, sunt momentele de cea mai mare intensitate, cand au avut cele mai mari schimbari in personalitatea noastra si in felul fiecaruia de a privi viata. Cred ca in final sunt benefice si ele, semenele, in felul lor - dupa cum ai zis si tu.
ReplyDeleteChiar cred ca sunt benefice. Ele fac parte din drumul nostru lung prin viata, si cred ca si invatatul din greseli se potriveste in contextul asta, greseala fiind ea insasi un semn. Si uneori chiar noi dorim sa avem "cicatrici" pe corp - tatuajele spre exemplu, e exagerat intr-adevar cand spun ca e o cicatrice, pentru ca e de fapt dorinta noastra de a incapsula o bucatica din viata noastra intr-un tatuaj.
ReplyDeleteDa, sunt de acord cu tatuajele. Foarte multi oameni vor un tatuaj tocmai ca sa materializeze o rana inetrioara, o cicatrice. Si prin asta, prin faptul ca "they acknowledge it"; se trateaza intr-un fel de durerea aia din ei. Iar apoi, mai tarziu, tatuajul ramane ca o dovada a unui pas peste care au trecut.
ReplyDeleteFoarte tare exemplul :)
Thanks :D I like the way you see it, nu m-as fi gandit ca prin tatuaje ne mascam ranile :-?
ReplyDelete:)
ReplyDeleteFrumoase postari ! Blogul tau este minunat !
ReplyDeleteEu sunt o bloggerita incepatoare , si am nevoie de putin ajutor pt a ma integra mai usor in lumea bloggerilor scriitori !
Ai fi interesat/a de o promovare reciproca a blogurilor noastre prin bannare publicitare ?
Astept un mail ( doryanna_324@yahoo.com ) in caz ca iti surade ideea si vorbim mai multe !
Mult succes pe viitor !