Tuesday, 7 April 2009

Egocentrism, fitze şi altele

Egoism, mândrie, orgoliu, încăpăţânare…toate se armonizează perfect constituindu-ţi personalitatea. Ce? Încerci cumva să mă acuzi? De ce anume? Te porţi ca un copil care nu a obţinut jucăria dorită pentru că nu a fost suficient de cuminte. M-am săturat de tine, mă enervezi; de fapt, mă corectez, mă enervai, pentru că acum nu mai sunt nevoită să-ţi suport egoismul, mândria, încăpăţânarea, iar imediat ce ai observat că nu mai merge, că mi-am dat seama că nu eşti decât un ţânc mucos, dar cu pretenţii mari de la viaţă, a acţionat orgoliul tău stupid, ţi-era frică. Recunoaşte măcar! Acum când ai văzut că şi ceilalţi şi-au dat seama de masca de om matur pe care o porţi şi te-au „abandonat” cauţi subiecte comune, dar nu cumva să fii tu cel care deschide o astfel de discuţie, ci eu. Află ce! Nu mă interesează să discut acest subiect cu un „virgin” în acest domeniu. Aşa că tu şi toate calităţile tale puteţi să vă căraţi de la uşa mea.

Cât e Bucureştiul de mare, nu ştiu cum reuşesc să dau numai de fitzoşi!? Copii care au impresia că sunt „cool” se amăgesc cu această iluzie pe care de altfel numai ei o pot vedea. Într-un fel sau altul, mi-e milă de ei. Dar, pe de altă parte, mă stresează să-i văd făcând pe grozavii, mergând 300 de metri distanţă de trecerea de pietoni doar ca să fie văzuţi de colegi, care îi cred „cool”, să nu menţionez faptul că într-o zi era pe punctul de a da colţul, norocul lui că s-a ferit de maşina care circula evident cu o viteză mai mare decât prevede limita în Bucureşti (nu asta e ceea ce contează oricum). Şi bineînţeles că şi prietenii pe care şi-i alege sunt „cool” ca el, sau mai bine ar fi, să fie mai puţin „cool”, în felul acesta simţindu-se superior lor. Acestor infantili le intră în cap ideea că sunt superstaruri în liceul sau şcoala în care învaţă, dar oare chiar aşa o fi? Peste tot dăm de oameni care te cam vorbesc pe la spate, pretinzând totuşi că-ţi sunt prieteni; v-aţi gândit voi „copii cool” că aşa se întâmplă în cazul vostru sau nu. Câţi n-or fi ca mine criticându-vă comportamentul teribilist? Diferenţa e faptul că eu nu v-aş putea fi prietenă. Ce mai pierdere! Aşa că uitaţi-vă de două, chiar patru ori în oglindă înainte de a pleca pe stradă. Aş mai putea spune multe în ceea ce priveşte acest subiect, incluzându-i şi pe aşa-zişii „emo people”. No offense, guys!

3 comments:

  1. Motivul pentru care "in tot Bucurestiul asta mare" dai numai de fitzosi si de prosti e gradul de maturizare al majoritatii bucurestenilor cu varste intre 18-25 ani. Am inceput sa cred ca "adolescenta" se intinde cu mult peste limita de 19 ani. Au niste exemple de toata jena, si se comporta ca atare. Nu vor ca gandeasca de unii singuri; in schimb cauta cu orice ocazie sa fie (cum ai zis si tu) "cool" fata de amicii lor. Si TOTI suntem ATAT de superiori! Emos sunt superiori celorlalti fiindca "au sentimente". Specia pitzipoanca/cocalar este superioara "nespalatilor alora de rockeri si de emo" fiindca au bani. Rockerii sunt superiori "pokemonilor" fiindca "stiu ce-i aia muzica buna" (si probabil ca au si o enciclopedie a istoriei muzicii bine tiparita in creier). "Boemii" (asa in place sa numesc oamenii cat de cat mai normali, dar cu aspiratii de mari poeti si ganditori - care eventual au vazut toate piesele de teatru de cate doua ori si fac din a cumpara o esarfa un mare eveniment) sunt superiori fiindca au suflet de artist si o cultura mult mai vasta. Tocilarul e superior fiindca are note mari si sanse mai mari de a avea succes in cariera. SI TOT ASA. Am inceput sa cred ca cei mai maturi / interesanti oameni sunt cei care nu pot fi incadrati in ABSOLUT NICIUN STEREOTIP - nici macar cele pe care le recunosti pe strada, dar pentru care nu exista inca nicio denumire (vezi "boemul"). Pe aia trebuie sa-i descoperi de unul singur si sa-ti formulezi propria opinie, fara sa poti apela la clichee. Dar... sunt 2 probleme: 1. e foarte greu sa gesesti asa ceva, dat fiind ca toti fac tot posibilul sa se "conformeze". Si 2. chiar daca-i intalnesti, probabil k nu or sa te intereseze prea mult din prima, fiindca pusi langa creaturile astea bucurestene "colorate", par insipizi.

    Mda... bat campii. Scuze, ma mai apuca, stii asta. Daca te enerveaza commentul, feel free to delete it.

    AND CHEER UP

    :)

    ReplyDelete
  2. Nu ma enerveaza commentul in niciun fel, iti dau completa dreptate. Ei bine, prima parte e vorba despre descarcat and all, iti dau detaliile cu o alta ocazie. In legatura cu "cool" people pot spune ca sunt prezenti in liceu, probabil i-ai vazut, ti-l voi arata pe cel care era pe punctul de a coltul daca te intereseaza (cu toate ca nu cred :P), si in rest am generalizat, dar punctul meu de plecare a fost aceasta persoana care mi-este total antipatica. Culmea, nu ne cunoastem, doar ca de fiecare data cand il vad imi vine greata la cate fitze are and i could go on and on about it; well, not the time for that as well :P C u soon ^^

    ReplyDelete