Spunem atâtea lucruri, pentru unii importante, pentru alţii doar cuvinte fără sens. Cuvintele te fac să zâmbeşti, te fac să plângi, te fac să visezi... Ne hrănim din cuvinte care sunt spuse doar ȋntr-o doară; am devenit nepăsători faţă de ceilalţi, faţă de noi ȋnşine! De multe ori, atunci când o frază spusă de cineva drag ne face să zâmbim, ne face fericiţi, cu toate că ştim că nu este, de fapt, adevărul, ne minţim spunându-ne că aşa este. Şi aşa am ajuns să le spunem oamenilor ceea ce vor să audă! Poate că e mai bine aşa, poate ȋn acest fel, evităm polemicile ce pot deriva dintr-un singur cuvânt adevărat. Ipocrizia e la modă. Iar noi, urmăm ca roboţii o lume plină de minciuni. Nu mai ştim când cineva spune ceva doar pentru că ştie că aşa ne va intra ȋn graţii sau e chiar adevărat. Atunci când ȋntrebăm ceva şi parcă celălalt ȋşi ascunde privirea ba aranjându-şi bretonul, sau ştergându-şi ochelarii de praf, oricine ar trebui să-şi dea seama că minte, dar noi punem un zâmbet fals şi auzim "adevărul" ce ni-l spun ceilalţi.
De data asta să nu uiţi, da? Promit că nu voi mai uita... Şi revenim la zâmbetele false de fericire până data viitoare...
Sursă foto: http://bogx.deviantart.com/
