Sursă foto: thespiritcarrieson.deviantart.comLucruri banale pe care le discutam zi de zi, devin importante atunci când le discutăm cu persoane importante din punct de vedere afectiv pentru noi. Lucruri fără sens, detalii cărora nu le acordăm prea multă importanţă sunt, de fapt, ceea ce ne face viaţa mai frumoasă, mai colorată, iar albul şi negrul prind culoare. Atunci când viaţa are culoare simţi că poţi face orice, chiar şi să zbori. Apoi, iar devine alb şi negru, ca un film din trecut, până în momentul când o altă culoare ne completează paleta cu care pictăm lumea. Deseori dăm vina pe viaţă pentru eşecurile noastre, dar oare am făcut tot ceea ce am putut pentru a termina pictura începută? Nu spun că e vina noastră, poate uneori îşi mai bagă şi destinul coada şi ne împiedică să ducem ceva la bun sfârşit, dar nu asta ne face să simţim că trăim cu adevărat? Viaţa nu e roz, e şi albastră, şi violet şi roşie... viaţa e alcătuită din toate culorile curcubeului, dar e de datoria noastră să completăm curcubeul, “să-i dăm viaţă”. Aşa cum filmului alb-negru din epocile trecute i s-a atribuit efectul “sepia”, mai apoi a prins culoare, mai ştearsă, dar a căpătat culoare, iar acum pe lângă culoare are şi nuanţe. Ar trebui să vedem viaţa ca un film care evoluează. Pe măsură ce timpul trece, acumulăm mai multe amintiri, detalii fără importanţă, iar acestea se transformă în culori, apoi în nuanţe. Viaţa e un tablou care necesită timp pentru a deveni o capodoperă.
