Thursday 23 April 2009

"Twilight" Review




Voi încerca să încep cu începutul, şi sper să şi reuşesc. Încerc să fac un review atât pentru cartea, cât şi filmul, faimosul film şi bestseller „Twilight”. Trebuie să menţionez faptul că întâi am văzut filmul, deoarece toţi ceilalţi discutau despre aceasta ecranizare, prin urmare m-am decis să-l vizionez şi eu în cele din urmă. După ce l-am vizionat…am avut această curiozitate de a citi şi cartea după care a fost realizat, pentru că erau două opţiuni: „cartea în sine nu este bună, prin urmare şi filmul nu avea cum să iasă bine” şi, cea de-a doua, „cartea bate filmul de cele mai multe ori, aşa o fi şi în acest caz”. Am citit şi romanul. Acum voi încerca să-mi spun părerea.
Este de la început clar de ce „Twilight” este un bestseller, acest roman vizează o relaţie dintre o fiinţă umană şi una mitică, un vampir, ceea ce este „la modă” în ultimul timp, cu alte cuvinte doar o scurtă prezentare ar atrage atenţia multora. Continuând, consider că autoarea a făcut exces de adjective şi adverbe; nu este deloc greşit să spunem că aceste părţi de vorbire sunt folositoare pentru descriere, în special, prin faptul că ele sunt sugestive, dar nu în exces. Ceea ce vreau să spun este că scriitoarea, din punctul meu de vedere, chiar şi pentru o descriere care ar trebui să fie mai încărcată cu adjective şi adverbe, depăşeşte oarecum limita.
În al doilea rând, aş dori să-mi „înfăţişez” oarecum opinia în legătură cu conţinutul romanului. Este adevărat că este o poveste ce atrage atenţia, în special a tinerilor, având în vedere genul romanului: de dragoste. O dragoste imposibilă aparent, reuşeşte să depăşească graniţele lumii. Din ce am citit şi am „digerat”, impresia pe care mi-a lăsat-o această lectură este că acest roman este scris de o adolescentă îndrăgostită de ideea de a fi iubită de o fiinţă superioară, dacă mi se permite aş putea spune că mai mult decât îndrăgostită, această „adolescentă” cu complexe serioase de inferioritate are o obsesie pentru o asemenea relaţie. Nu mi-a dat nicidecum impresia că romanul este scris de o persoană matură, ci de cineva fără prea multă experienţă în domeniul scrierii. Este scrisă mult prea simplu, dar în acelaşi timp, pompos datorită abuzului de adjective. Nu mă voi lega de conţinutul romanului mai mult de atât.


Acum, în ceea ce priveşte filmul… A fost…un film…oarecare. Nu sunt critic de film, deci nu voi intra în amănunte pentru că nu aş vrea să mă pierd pe acolo având în vedere că detaliile tehnice îmi sunt mai puţin cunoscute. Dar, pentru început voi menţiona punctele forte. Coloana sonoră a fost cu atenţie aleasă şi din acest punct de vedere nu prea am ce să le reproşez (nu este treaba mea să judec sau nu talentul muzical a lui Rob Pattinson), în ceea ce priveşte machiajul, au făcut o treabă bunicică, era loc şi de mai bine, mult mai bine. Felul în care au interpretat actorii rolul personajelor….cam lasă de dorit, aici era loc de mult mult mai bine. Spre exemplu, Edward Cullen, interpretat de Rob Pattinson, a fost mai mult preocupat de cum ar trebui să arate ca vampir şi cum să se comporte ca unul, astfel uitând să urmărească şirul poveştii; Bellla, interpretată de Kristen Stewart … nu a jucat cu prea mult entuziasm, nu a redat întocmai stările personajului, părea mai mult speriată, decât „absorbită”, sau cel puţin aşa cred eu că ar fi trebuit să interpreteze dacă ar fi să luăm ca punct de reper personajul cărţii. Ce aş mai putea să adaug, James era brunet în roman, cum a ajuns blond??! Cam Gigandet şi-a jucat rolul destul de bine, dar e blond!

În ceea ce priveşte cele două opţiuni, nu m-am decis, consider totuşi că într-adevăr cartea bate filmul, dar nici cartea nu e scrisă extraordinar.


Ceea ce mă intrigă este motivul pe care mi-l dau unele persoane când le întreb de ce le-a plăcut filmul. „Cum ţi s-a părut „Twilight”?”. „Mi-a plăcut foarte mult”. „Ce ţi-a plăcut cel mai mult la film?”, întreb eu; răspunsul? „Edward Cullen”.

***DE RETINUT! Ma refer doar la "Twilight", nu si la celelalte carti care ii urmeaza. Inca nu le-am citit...mai tarziu :P

3 comments:

  1. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  2. Eu cica ti-am scris comment la articolul asta. Am scris ca disperata - as usual - pana am ajuns la concluzia ca mai bine dau intregului text "cut" si il mut pe blogul meu, ca articol separat *blush*. Mai cinstit oricum, avand in vedere ca nimeni nu vrea sa citeasca un comentariu-roman...

    Oricum. Inspirata de tine (duh) m-am jucat si eu de-a recenzia: http://pseudo-wisdom.blogspot.com/2009/04/recenzie-amurg-varianta-mea.html :D

    Sper ca e un raspuns destul de complet :D

    ReplyDelete
  3. Mai vedem si noi vreun post zilele astea? :D I can see cobwebs around here. Oh wait, asa e pagina.

    - sunt Pseudo cea nelogata -

    ReplyDelete